Infiintarea de centre pilot in endourologia fotonica prin dotarea sectiilor de urologie din spitalele publice din Romania cu dispozitive laser fibra Thulium de ultima generatie

  1. Beneficiari

Beneficiari directi:

  • Pacienţii (barbati in varsta diagnosticati cu hipetrofie benigna de prostata cu indicatie chirurgicala) care vor beneficia de proceduri chirurgicale de vârf (intervenții chirugicale în regim laser fibră Thulium), și de multiplele avantaje ale serviciului medical îmbunătățit, atât în timpul operației cât și în perioada post-operatorie – chirurgie fara sangerare, recuperare postoperatorie rapida, suferinta minima, eliminarea necesitatii transfuziilor de sange.

 

  • Medicii urologi care vor realiza intervenții chirurgicale pentru hipertrofia benignă de prostată (HBP) în regim laser fibră Thulium (TM), prin diminuarea timpului alocat unei operații, a riscurilor existente, a timpului de monitorizarea pacienților în perioada post – operatorie.

 

  • Spitalele ale caror sectii de urologie vor fi dotate, prin scaderea numarului de zile de spitalizare post-operatorie, reducerea costurilor / pacient, cresterea indicelui de complexitate medicala (ICM), eliminarea necesitatii transfuziilor de sange si cresterea adresabilitatii / prestigiului institutiei prin furnizarea unui serviciu medical de inalta performanta. La momentul actual în România există aproximativ 40 departamente de chirurgie urologică, în care operează cca. 300 chirurgi urologi și unde se efectuează anual cca. 7000 interventii endoscopice asupra prostatei si circa 900 interventii deschise asupra prostatei.

 

  • Sistemul naţional de sănătate – prin beneficiile creşterii performanțelor serviciilor medicale (zile de spitalizare postoperatorie scazute, recuperarea si reintegrarea rapida a pacientilor, eliminarea necesitatii transfuziilor de sange)

 

 

Beneficiarii indirecţi

 

  • Chirurgii și pacienţii celorlalte specializări chirurgicale, prin raspandirea metodei/tehnologiei laser fibra Thulium, aceasta putand fi folosita in toate disciplinele chirurgicale

 

  • Statul Român, prin înregistrarea unor economii la bugetul alocat sectorului de sănătate, ce pot fi redirecționate; de asemenea, prin incasarea TVA aferent dispozitivelor medicale laser fibra Thulium achizitionate.

 

  • Populaţia, prin creşterea accesibilității la intervenții chirurgicale de varf.

 

  1. Problema / nevoia

 

Problema identificata este lipsa accesibilitatii la interventii chirurgicale de varf – chirurgia laser fibra Thulium, in cazul pacientilor barbati in varsta, avand indicatie chirurgicala pentru una dintre cele mai raspandite si invalidante patologii specifice: hipetrofia benigna de prostata (HBP, cunoscuta si sub denumirea de adenom de prostata).

Nevoia este a acestor pacienţi de a fi operaţi prin tehnici noi, care cresc rapiditatea recuperării, scad suferinţa. Este si nevoia chirurgilor de a oferi pacienţilor lor astfel de interventii chirurgicale, ce reprezintă si pe plan profesional o provocare personala.

Prostata este prezenta inca de la nastere doar la barbati. Pe masura ce barbatul inainteaza in varsta, sub influenta schimbarilor hormonale din organismul sau, prostata isi mareste volumul, stranguland canalul urinar (uretra). Aceasta marire, fara a fi de natura canceroasa, poarta denumirea de hipertrofie benigna de prostata. Starngularea uretrei duce la mictiuni dificile, barbatul incepe sa urineze tot mai dez, cu o presiune  a jetului urinar din ce in ce mai scazuta, pacientul se scoala in timpul noptii din ce in ce mai des pentru a urina, incepand sa apara tulburari de somn, iar pacientul nu se poate odihni corespunzator. In timp simptomatologia se agraveaza si apar complicatiile, care pot fi infectii redutabile, litiaza vezicala (pietre la vezica urinara), insuficienta renala cu indicatie de dializa pentru tot restul vietii, retentie de urina (imposibilitatea de a urina).

 

In ceea ce priveste tratamentul HBP este de doua tipuri: medicamentos si chirurgical. Cazurile ușoare și incipiente se tratează medicamentos. Cazurile severe și complicate se tratează numai chirurgical. Tratamentul chirurgical clasic pentru prostatele mari, de peste 80 grame, este chirurgia deschisă (cu incizie în partea inferioară a abdomenului); sângerarea este mare, recuperarea pacientului foarte dificilă și greoaie. Tratamentul chirurgical clasic pentru prostatele sub 80 grame este operația TURP (Trans Urethral Resection of the Prostate – Rezectia transuretrală a prostatei). Aceasta constă în îndepartarea pe calea canalului urinar a excesului de țesut prostatic, după tăierea acestuia cu o sursă de curent electric. Recuperarea pacientului este ceva mai rapidă decât în cazul operației deschise, sângerarea este mai mică, dar rămâne importantă. TURP este de la mijlocul anilor ’80 considerata gold standard în tratamentul chirurgical al HBP.

În ultimii ani s-au dezvolat tehnici revoluționare ce folosesc fascicule laser cu diferite lungimi de undă, care vaporizează și taie țesutul prostatic fără sângerare. Laserele cele mai avansate sunt cele bazate pe Thulium, un metal rar din seria lantanidelor, având simbolul chimic Tm. Principala aplicație a laserelor Thulium de uz chirurgical este reprezentată de tratamentul chirurgical al HBP.

Avantajele folosirii laserului TM în tratamentul HBP, comparativ cu TURP sunt:

  • eliminarea necesității operaţiilor deschise de adenom de prostată, pentru adenoamele de peste 80- l00g, aceste operaţii având risc crescut prin dificultatea sporită a intervenţiei, sângerare abundentă, recuperare foarte lentă și dificilă, spitalizare postoperatorie îndelungată;
  • precizie mai mare datorită utilizării fibrei laser Thulium;
  • lipsa sângerarii intra si post-operatorii, cu eliminarea necesității transfuziilor de sânge, comparativ cu TURP;
  • reducerea numărului de zile de îngrijire post – operatorii cu până la 3-5 zile, ceea ce conduce la reducerea costurilor, față de pacienţii la care se efectuează electrorezecția clasică a adenomului (TURP – trans urethral resection of prostate);
  • scoaterea sondei a doua zi post-operator, comparativ cu ziua 5-7 postoperator în cazul TURP, în concluzie recuperarea mult mai rapidă a pacienților;
  • de electie la pacienţii cardiaci cu tratament anticoagulant permanent, la care orice altă intervenție chirurgicală asupra prostatei este contraindicată sub acest tratament obligatoriu, din cauza riscului crescut de sângerare.
  • Laserul fibra Thulium poate fi folosit, atunci cand unda este modulata in pulsuri, pentru litotritia vezicala (fragmentarea calculilor urinari)

 

 

Tratamentul cu laser Tm al HBP este confirmat în standardele / ghidurile de practică ale EAU (European Association of Urology) si AUA (Ameriacn Urology Association).

Proprietatile si totodata avantajele laserului fibra Thulium pot fi sintetizate astfel:

  • Chirurgie fara sangerare
  • Recuperare foarte rapida a pacientilor
  • Confort operator pentru chirurgi (vizibilitate crescuta, incizii de mare precizie)

Aceste avantaje se traduc, teoretic, in consecinte favorabile din punct de vedere stiintific, din punctul de vedere al evolutiei clinice a pacientilor.

 

Chirurgia fara sangerare

In cursul unei operatii clasice tip TURP un pacient pierde cca jumtate de litru de sange. Pana la 10% din acesti pacienti au nevoie de transfuzii de sange in timpul sau dupa operatie, cel putin o unitate de sange. In Romania se fac anual aproximativ 7000 interventii TURP. Inseamna ca acesti pacienti pierd cca 3.500 litri de sange. Si vor fi necesare cca 700 unitati de sange. Toate acestea ar fi economisite, teoretic, daca interventiile s-ar realiza in regim laser fibra Thulium.

In cursul unei operatii deschise pentru HBP in cazul prostatelor mai mari de 80-120 grame, un pacient pierde in medie 1,5 litri sange, iar aproximativ 40% din pacienti vor necesita transfuzia a cel putin o unitate de sange. In Romania se fac anual aproximativ 900 interventii deschise pentru HBP (adenemectomie transvezicala este denumirea chirurgicala completat a interventiei). Rezulta ca se pierd circa 1350 litri de sange si sunt necesare cca 350 unitati de sange pentru transfuzie. Toate acestea ar fi, teoretic, economisite, daca interventiile s-ar face in regim laser fibra Thulium.

Post-operator, sangerarea continua, atat in cazul procedurilor TURP, cat si in cazul operatiilor deschise. In urmatoarele zile, fiecare pacient mai pierde in medie 300 ml sange in cazul TURP si circa 500 ml sange in cazul operatiilor deschise. Rezulta ca pierderea de sange creste cu inca  circa 2550 litri de sange.

Prin insumarea acestor cifre – proceduri TURP si proceduri deschise, rezulta o pieredere estimata de sange de cca 7.400 litri de sange anual si un necesar de peste 1.000 unitati de sange pe an, care ar fi economisite prin introducerea procedurilor laser fibra Thulium.

Aceste cifre sunt greu de cuantificat economic, deoarece nu exista un pret al sangelui, acesta este gratuit in sistemul sanitar din Romania. Dar sangele, desi nu are pret, este de nepretuit, deoarece prezenta sau lipsa lui poate face deosebirea intre viata si moarte.

Pe de alta parte, prostata fiind un organ foarte vascularizat, la pacientii cu probleme cardiace aflati sub tratament anticoagulant sau antiagregant plachetar, riscul de sangerare este atat de mare, incat, daca s-ar face operatiile TURP sau deschisa, ar sangera pana la moarte, fara posibiltatea de ase orpi hemoragia. De aceea se impune oprirea tratamentului anticoagulant cu cel puti 4 zile inainte de operatie, iar a celui antiagregant plachetar (foarte raspandit, mai ales ca antiagregantelor li se face si reclama la TV) cu cel putin 7 zile inainte de operatie. In aceste conditii riscul de evenimente cardiace inainte de operatie si in timpul acesteia, inclusiv risc de infarct miocardic, accident vascular cerebral creste exponential.

Laserul Thulium este procedura de electie la pacientii la care nu se poate intrerupe tratamentul anticoagulant / antiagregant plachetar. Pentru acesti acienti beneficiile sunt incomensurabile, fiind singura lor solutie. Fara disponibilitatea procedurilor laser Thulium, sunt frecvente cazurile in care medicul cardiolog nu isi asuma ricul intreruperii medicatiei anticoagulante, iar echipa operatorie (medic urolog si medic anestezist) nu isi asuma riscul unei astfel de interventii, iar pacientul ramane purtator permanent de sonda urinara. Aceasta situatie este generatoare de suferinta fizica, psihica si sociala. Pacientul este limitat fizic, este supus unui risc foarte crescut de infectii, este izolat de societate si de familie, calitatea vietii este compromisa.

Recuperare foarte rapida a pacientilor

Post-operator, in cazul procedurii TURP, se monteaza pacientului o sonda urinara. Aceasta are rolul de asigura drenajul sangelui ce continua sa curga, inca 4-5 pana la 7 zile. Suferinta si disconfortul pacientilor sunt mari, mai ales in primele zile, deoarece sunt conectati in permanenta la o perfuzie vezicala cu ser fiziologia, ce are rolul de a „spala” vezica de cheagurile ce se pot forma si care se pot colmata, infundand sonda.

In cazul operatiei deschise sonda vezicala trebuie mentinuta post-operator intre 10-14 zile, deoarece trebuie sa se vindece si incizia la nivelul vezicii urinare, care a fost sectionata si apoi cusuta la sfarsitul operatiei.

Mentinerea sondei genereaza o calitate a vietii scazuta si suferinta pacientilor, predispune la infectii. In plus pacientul trebuie tinut in spital sub supraveghere pe toata durata mentinerii sondei urinare.

In cazul procedurilor laser fibra Thulium, neexistand sangerare, sonda este mentinuta doar 24-48 ore post-operator, doar cat este necesar pentru retragerea edemului local ce apare dupa operatie. Pacientul se externeaza fara sonda la maxim 48 ore, ceea ce inseamna ca recuperarea este mult mai rapida, fara afectarea calitatii vietii, pacientul ajungand fra discomfort in mijlocul familiei si isi poate relua activitatile uzuale precoce.

Confort operator pentru chirurgi (vizibilitate crescuta, incizii de mare precizie)

Pe langa impactul clinic asupra pacientilor si validarea avantajelor laserului fibra Thulium intr-un studiu clinic riguros, din punct de vedere stiintific medical impactul este major asupra abilitatilor chirurgicale ale urologilor implicati si modului incare opereaza.

HBP – Problema de sanatate publica in context internațional si national

Un indice statistic important care arată povara unei boli pentru sănătatea publică este reprezentat de DALY (Disability Adjusted Life Year). Acesta reprezintă anii de viață pierduți prin deces prematur din cauza unei boli (YLL – Years of Life Lost) la care se aduna anii în care pacientul este dizabilitat prin prezența bolii (YLD – Years Lived with Disability).

 

Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată următoarele:

 

NR. CRT. AN DALY la nivel mondial DALY în Europa DECESE LA NIVEL MONDIAL DECESE LA NIVELUL EUROPEI SURSA
1 2002 2.428.000 261.000 36.000 3.000 WHO – World Health Report 2002
2 2004 2.664.000 274.000 39.000 5.000 WHO – Global Burden Of Disease Report– Deaths and Daly’s 2004 Annex Tables

 

Institute for Health Metrics and Evaluation (www.healthmetricsandevaluation.org) arată că în România, în 2010, HBP a produs 24.541 DALY. Se observă că în România DALY este cam o zecime din DALY pentru întreaga Europa, ceea ce arată că în România HBP este o problemă de sănătate publică mult mai importantă decât în restul Europei (în mod evident populația României nu este o zecime din cea a Europei).

 

 

 

Unul din factorii care influenteaza recuperarea si DALY este refacerea pe cale naturala a sangelui pierdut in timpul operatiilor curente asupra prostatei (TURP si deschise). Intr-un an, in Romania, sunt operati circa 7000 pacientu prin metoda TURP si circa 900 deschis.

 

Cei 7000 pacienti operati TURP pierd in medie 800 ml (500 ml intraoperator + 300 ml postoperator) sange fiecare. Vor necesita 90 zile pentru recuperarea pe cale naturala a sangelui pierdut. Rezulta 7000 x 90 zile = 630.000 zile = 1.700 DALY.

 

Cei 900 pacienti operati deschis pierd in medie 2000 ml sange fiecare (1500 ml intraoperator + 500 ml postoperator). Vor necesita minim 240 zile pentru recuperarea pe cale naturala a sangelui pierdut. Rezulta 900 x 240 zile = 216.000 zile = aproximativ 600 DALY.

 

Daca s-ar reusi implementarea in totalitate a interventiilor fotonice laser fibra Thulium in tratamentul chirurgical al HBP s-ar produce o economie de 2.300 DALY. Adica o reducere a poverii HBP cu 9,4 % in fiecare an. In plus, s-ar economisi circa 7400 litri de sange pierdut de pacientii operati de prostata, adica trei sferturi de cisterna de sange!

 

Asociatia de Cooperare Euroaatlantica realizeaza importanta introducerii chirurgiei fotonice laser fibra Thulium in Romania si a reusit incheierea unui parteneriat cu unicul producatorul roman de laser fibra Thulium CVINTALL ENTERPRISES srl (in lume mai este doar un singur astfel producator). O particularitate ce justifica alegerea acestui producator roman este faptul ca dispozitivul laser fibra Thulium CVINTALL TM120 este inventat de medicul urolog roman dr. Codrut Ovdiu Raduta, dispozitivul este realizat cu componente in proportie de 80% provenind din  SUA si este pus la dispozitie, in cadrul proiectului, la un pret redus cu circa 50% fata de celalalt producator. Dispozitivul este certificat de renumitul TUV NORD si brevetat la OSIM. Dr. Codrut Raduta este pionierul chirurgiei fotonice laser fibra Thulium in Romania, a fost pregatit in acest tip de operatii de prof. dr. Andreas Gross (Hamburg, Germania), este absolventul cursului de masterclass in lasere urologice al European School of Urology, a realizat, impreuna cu echipa de medici urologi de la Spitalul Clinic CF2 Bucuresti, circa 300 interventii fotonice Thulium si, ceea ce este foarte important, va asigura, gratuit, in cadrul proiectului, trainingul medicilor urologi romani din spitalele care vor fi dotate.

 

  • OBIECTIVELE

 

Proiectul are trei dimensiuni: medicala, tehnologica si umana (sociala), evidente din cuprinsul celor aratate mai sus. In coordonatele acestor dimensiuni se inscriu obiectivele proiectului:

 

  1. Dotarea a 1 – 3 (in functie de fondurile obtinute prin campanie) sectii de urologie pilot din spitalele publice din Romania cu dispozitive laser fibra Thulium CVINTALL TM120 (si accesorii) pentru efectuarea interventiilor endourologice fotonice pentru hipertrofia benigma de prostata. Sectia trebuie sa aiba minim 3 medici urologi familiari cu tehnicile endourologice clasice, si sa realizeze minim 300 interventii endoscopice pe an.
  2. Trainingul a 3-5 medici din fiecare sectie de urologie dotata in tehnica chirurgicala THUVARP (THUlium VApoRezection of the Prostate). Trainingul se va realiza prin cursuri teoretice si demonstratii practice. Curba de invatare este de 18-20 astfel de interventii chirurgicale.
  3. Realizarea in fiecare sectie dotata a minim 100 interventii endourologice fotonice laser Thulium / an in anul de implementare a proiectului si in urmatorii 4 ani, de sustenabilitate, cu un target de generalizare a interventiilor la minim 300/an, in anii 6-10 (10 ani este durata de viata a dispozitivului CVINTALL TM 120).

 

 

  1. ACTIVITATILE

 

Se circumscriu indeplinirii obiectivelor proiectului:

  1. Strangerea de fonduri prin SMS si alte activitati (promovare online, media, organizare de intalniri cu oamenii de afaceri cu ajutorul Ambasadei SUA) etc
  2. Identificarea sectiilor de urologie din spitale publice eligibile:
    • Minim 3 medici urologi pe sectie
    • Minim 300 interventii endoscopice / an
  3. Achizitionarea dispozitovelor CVINTALL TM120 (si accesorii) si punerea la dispozitie spitalelor alese sub forma de donatie
  4. Trainingul personalului
  5. Urmarirea efectuarii numarului minim de interventii (nu este scopul dotarii cu astfel de dispozitive high-tech care sa aduna praf prin nefolosire, in vreun colt al blocului operator)
  6. Informarea publicului asupra desfasuarrii proiectului si modului de folosire a fondurilor obtinute din donatii (in mediul on-line).

 

  1. SCHIMBAREA PE TERMEN SCURT

 

Tratamentul chirurgical nou în domeniul sănătății pentru hipertrofia benignă de prostată (HBP) în regim laser fibră Thulium (TM) propus, va avea utilizare directă în domeniul sănătății publice, și va  asigura creșterea accesibilității la proceduri chirurgicale de top, cu utilizarea tehnologiei laser fibra Thulium (TM).

Acest tip de intervenție se adresează în special bătrânilor, având ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă de sex masculin, dar și evitarea complicațiilor.

Motivele importanței acestor proceduri pentru domeniul sănătății publice pot fi evidenţiate succint, luând cazul intervenţiilor la nivelul prostatei, pentru pacienţii cu hiperplazie benignă de prostată (adenom de prostată).

  • Scăderea la jumătate a zilelor de spitalizare față de pacienţii la care se efectuează electrorezecția clasică a adenomului (TURP ~ trans-urethral resection of prostate);
  • Scoaterea sondei a doua zi post-operator, comparativ cu ziua 5-7 postoperator în cazul TURP;
  • Recuperarea foarte rapidă a pacientului;
  • Lipsa sângerării intra și post-operatorii, cu eliminarea necesității transfuziilor de sânge, comparativ cu TURP;
  • Eliminarea necesității operaţiilor deschise de adenom de prostată, pentru adenoamele de peste 80 – l00 g, aceste operaţii având risc crescut prin dificultatea sporită a intervenţiei, sângerare abundentă, recuperare foarte lentă și dificilă, spitalizare postoperatorie îndelungată;
  • De electie la pacienţii cardiaci cu tratament anticoagulant permanent, la care orice altă intervenție chirurgicală asupra prostatei este contraindicată sub acest tratament obligatoriu, din cauza riscului crescut de sângerare;

Concret, beneficiile masurabile vor fi:

 

  • Accesul a minim 100 pacienti / spital dotat / an la proceduri laser fibra Thulium asupra prostatei
  • Scurtarea suferintei si recuperarii postoperatorii cu aproximativ 3-5 zile / pacient operat
  • Economisirea a minim 800 ml sange / pacient operat
  • Trainigul a 9-15 medici urologi in procedurile laser fibra Thulium asupra prostatei
  • Eliminarea necesitatii transfuziilor de sange la pacientii operati.

 

  1. IMPACT PE TERMEN LUNG

 

Impactul urmarit pe termen lung este urmatorul:

 

In cazul realizarii obiectivelor prezentului proiect pilot, Asociatia de Cooperare Euroatlantica urmareste demararea unui alt proiect care sa doteze toate sectiile de urologie ale spitalelor publice din Romania.

 

Referindu-ne strict la impactul preentului proiect, concluzia generala trasa pe baza analizelor de impact propuse este ca acest proiect va avea un impact major din punct de vedere stiintific, social si economic, astfel:

 

  • Asigurarea de servicii medicale la cele mai inalte standarde pentru pacientii barbati in varsta, suferinzi de hipetrofie benigna de prostata (HBP), avand indicatie de taratment chirurgical. Este previzibil ca pe durata de viata a dispozitivului vor fi operati aproximativ 2000 pacienti / spital dotat. 2000 pacienti / spital dotat vor suferi mai putin, se vor recupera mai repede si nu vor sangera.
  • Un important impact este egalitatea de sanse cu pacientii din Vestul Europei, unde astfel de operatii se fac in mod curent.
  • Se vor crea nuclee de competenta avansata in domeniul interventiilor chirurgicale in regim laser fibra Thulium pentru hipetrofia benigna de prostata (HBP)
  • Va creste accesul chirurgilor urologi la tehnica interventiilor chirurgicale in regim laser fibra Thulium. Vor fi pregatiti 9-15 chirurgi urologi romani (aproximativ 4-5% din totalul urologilor din Romania)
  • Proiectul are potential de diseminare a rezultatelor in toate celelalte discipline chirurgicale. Spitalele cu sectii de urologie au,de obicei si sectii de chirurgie generala, ORL, ginecologie etc si, prin colaborare inter-disciplinara, si pacientii acestor specilitati vor avea acces la interventii chirurgicale fotonice cu laser fibra Thulium.
  • Se va realiza chirurgia fara sangerare, implementarea rezultatelor proiectului putand duce la economisirea a 1600 litri de sange / spital dotat.
  • Va creste confortul operator al chirurgilor urologi, prin absenta sangerarii si a bulelor de gaz din campul operator
  • Implementarea rezultatelor proiectului va putea duce la o reducere a poverii HBP cu circa 500 DALY / spital dotat.
  • Implementarea rezultatelor proiectului va putea duce la o economie de aproximativ 2,8 milioane RON / spital dotat (2000 pacienti x 4 zile post-operatorii economisite a cate 350 RON ziua de spitalizare).
  • Proiectul raspunde cerintelor politicilor nationale si europene de dezvoltare durabila, crestere a calitatii vietii cetatenilor, eliminarea disparitatilor intr-un sector strategic – sanatatea, asupra unui grup tinta foarte important – barbatii in varsta.

 

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, calitatea vieţii este dată de percepţiile indivizilor asupra situaţiilor lor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc şi în dependenţă de propriile trebuinţe, standarde şi aspiraţii.

Definirea conceptului de dezvoltare durabilă presupune luarea în considerare a patru dimensiuni specifice (dimensiunea economică, dimensiunea socială, dimensiunea de mediu şi cea cultural-educaţională), fiecare dintre aceste componente aducându-şi contribuţia la obţinerea unei dezvoltări echilibrate.

Din punct de vedere economic, proiectul propus presupune dezvoltarea unui tratament chirurgical inovativ, care va conduce la îmbunătățirea capacității de a dezvolta excelență în domeniul sănătății.

Dimensiunea socială a dezvoltarii durabile are ca scop primordial creşterea sănătăţii şi calităţii vieţii populaţiei. În acest sens, proiectul propus contribuie nemijlocit la îmbunătăţirea accesului grupului ţintă identificat în acest proiect la servicii de înaltă calitate.

Componenta de mediu a dezvoltării durabile presupune promovarea unor sisteme eco-eficiente, iar echipamentele laser fibra Thulium sunt pritenoase cu mediu. Totodata, recuperarea rapida duca la scaderea cantitatii deseurilor cu risc biologic rezultate din ingrijirea postoperatorie a pacientilor.

Componenta cultural educațională este reprezentată de actualizarea cunoștințelor științifice și crearea unui nucleu de cunoștințe științificela standarde europene.