A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, debutând ca solistă cu Concertul de Eduard Lalo în cadrul Festivalului Tineri soliști. A urmat Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, din București la clasa maestrului Serafim Antropov. Încă din timpul studiilor universitare, pe care le-a absolvit în 1979, Ioana Meier-Ostafi a câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, atât ca solistă cât și ca interpretă de muzică de cameră, fiind laureată a concursului Interbalcanic din Thessaloniki (Grecia). Cu ocazia participării  la concursul de la Geneva, Jeunesse musicale a fost descoperită de marele violoncelist Pièrre Fournier, continuându-şi studiile împreună cu acesta.

Din 1982 până în 1990 a fost membră a Orchestrei Filarmonice din București. În această perioadă a avut o susținută carieră solistică şi camerală. Deşi nu i s-a  permis să concerteze decât în România, neputând face turnee în străinătate, creativa violoncelistă a avut, permanent, o bogată activitate artistică, cu înregistrări de discuri şi de programe la Radio și la Televiziune. Performanţa sa tehnică şi investirea temperamentală şi afectivă, trăirea ardentă, permanentă sa nelinişte creatoare, mereu în cautarea noului, a perfecţiunii s-au regăsit şi în emisiunile pe care le realiza la televiziune.

După anul  1990,  Ioana Meier-Ostafi și-a  reluat cariera internațională ca solistă a Orchestrei de Cameră a Radioteleviziunii Române. A efectuat turnee în Franța, Austria, Germania, Spania, Italia, Belgia și Japonia. După căsătoria cu arheologul prof. Dr. Walter Meier-Arendt, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în Germania, la Frankfurt pe Main.

Pentru activitatea artistică Ioana Meier-Ostafi a fost decorată de președintele României, în anul 2004 cu Ordinul Ofițer al Culturii Române.  Este foarte cunoscută atât în România cât și peste hotare ca fiind una din puţinele violonceliste care a promovat o nouă tehnică de a cânta la violoncel, prin transcripțiile pentru violoncel a unor lucrări de virtuozitate din repertoriul de vioară. Creaţia ei se întinde de la  Saint Saens, maestru incontestabil al muzicii intrumentale de mici dimensiuni la integrata sonatelor de Beethoven, „Anotimpurile” de Vivaldi sau „Capriciile” lui Paganini. Frazări frumoase, o disciplină excelent asimilată a nuanţelor, răscolesc emoţii adânci în sufletul ascultătorului. Cei care au ascultat-o în concerte, în ultimii ani au descoperit că Ioana Meier Ostafi abordează acum partiturile cu un plus de echilibru interior, cu o anume linişte introspectivă ce conferă discursului sonor o linie calmă, elegantă, sensibilă sau spectaculoasă în momentele virtuoze, trecând cu dezinvoltură de la scriitura originală pentru violoncel la cea gandită iniţial pentru vioară sau voce, sunetul învăluitor şi cald al instrumentului cucerind şi de această dată, asemeni expresivităţii sale.

Ioana Meier Ostafi s-a apropiat în ultimul deceniu de arta plastică şi demersul ei pe pânză  i-a adus aprecieri de la criticii de artă: „În preajma imaginii, cuvintele dacă nu sunt inutile devin, cel mult paralele și asta cu atât mai mult într-o expoziție. Astfel,  Ioana Meier Ostafi, o reputată cellistă, închide în solitudine cutia instrumentului care a consacrat-o și o animă pictural, zugrăvind pe deasupra o lume evident haotică, obsesională, dar în fond, o încercare disperată de exorcizare a fantasmelor. Teribilă prin sinceritatea ingenuă a amatorului, în fond această umanitate este un tipar mut al suferinței continue de a trăi, și dincolo de Suitele lui Bach este o spovedanie pe cât de autentică pe atât de tulburătoare”.