Jacob Segal, licențiat în economie și statistică al Facultăţii de Ştiințe Economice şi Statistică al Hebrew University din Ierusalim și diplomat MBA al University of California, Los Angeles (UCLA), Anderson School of Management. Instructor/Lector la: Institute of Financial Education, UCLA Extension.

Este  Director la „Investors Research Group” (IRG) fiind investitor şi consultant activ pentru un număr important de companii cu sediul în Sudul Californiei, companii care  înregistrează o cifră de afaceri în domeniul vânzărilor între 3 si 20 de milioane de dolari. Este cunoscut în lumea afacerilor ca fiind una dintre cele mai eficiente persoane din arena investițională. Activitatea sa de lobby şi consultanţă susţine procesul investiţional pentru mai multe firme din diverse domenii de activitate, ca de exemplu: tranzacțiile cu companii implicate în activitatea de concesiuni aeroportuare, marketingul serviciilor financiare, fabricaţia de cabluri electrice, distribuția programelor radio, dispozitive medicale, senzori inteligenți și companii aflate în faza de Start-up.

Jacob Segal a fost şi este unul dintre cei mai importanţi investitori şi consultanţi la firmele americane de renume internaţional  precum: Creative Host Services, Suede AM Pack, Thaya Communications, American Equity Trust, Rhythm Radio, Electrical Grid Monitoring, Medical Tactile si Earth Bar. În plus, a participat la achiziționarea, gestionarea și distribuirea a peste 300 de milioane dolari în investiții imobiliare, inclusiv apartamente, clădiri, centre comerciale și clădiri de birouri.

Este membru în Consiliul de Administrație şi în Consiliul director al:

  • Romanian American Professional Network;
  • South East Europe Film Festival, (SEEFEST)
  • Byzantine Latino Quarters – Business Improvement District;
  • Children Uniting Nations;
  • Southern California Israel Chamber of Commerce ;
  • Star World Corporation;
  • MTI Foundation.